Galaxy S7 în varianta Putin Gold costă o avere
În urmă cu câțiva ani, existau doar câteva telefoane din aur masiv, cu rubine și alte brizbrizuri, dar acum, puteți achiziționa chiar și un Galaxy S7 cu carcasă din aur masiv și figura lui Vladimir Putin pe spate.
Există puține motive pentru care s-ar justifica achiziția unui telefon din aur, dar în cazul în care vreți să transmiteți un mesaj partenerilor de dialog, s-ar putea să vă diferențiați în momentul în care începeți să vorbiți la un smartphone precum cel din imaginile alăturate.
În principiu, există destul de multe companii care se ocupă cu realizarea carcase de aur pentru telefoane de top de la Apple și Samsung, dar doar Caviar asociază acestei activități profitabile și fața liderului rus, Vladimir Putin.
După ce au făcut valuri cu Caviar iPhone 5S Supremo Putin, la scurt timp după lansarea iPhone-ului 5S, aceeași companie moscovită speră să vă impresioneze cu un Galaxy S7 ce a primit un tratament exterior la fel de ostentativ.
Cum era de așteptat, astfel de creații nu au fost sub nici o formă menite să fie accesibile, având în vedere că unicul lor scop este să emane un aer de exclusivism. Ca urmare, noul Samsung Supremo Putin Rubino, construit în jurul unui Galaxy S7 cu 190 de rubine și aur, va fi realizat în doar trei exemplare și va avea un preț de achiziție de 27.100 de dolari bucata.
Ca alternative, un pic mai accesibile, dar nu prea, există Samsung Supremo Putin, din aur galben, cu aceeași figură emblematică pe partea din spate a carcasei la 2600 de dolari. Alternativa identică în ceea ce privește designul, dar realizată din aur alb, este mai ieftină, la doar 2400 de dolari. Cel mai ieftin Galaxy S7 din colecția celor de la Caviar costă 2250 de dolari și are pe spate motive specifice rusești în stilul tablourilor Khokhloma cu elemente Ornamento. Dacă vreți să vă grăbiți să faceți o comandă sau doar să vedeți mai multe imagini cu noile smartphone-uri, puteți folosi această adresă.